ISSN: 1223-1533

< Inapoi la lista articole

CORELAŢII CLINICE ÎNTRE BOALA PARODONTALĂ ȘI ATEROSCLEROZĂ


Autori: Anca Ramona Wolf, M. Bogdan, Rodica Avram



Primit pentru publicare: 09.07.2010
Recenzat: 11.08.2010



Cititi INTREGUL articolul in format .PDF (doar limba engleza)


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Introducere: Parodontita cronică, o infecţie distructivă a ţesuturilor parodontale cauzată în principal de bacteriile Gram negative, se asociază frecvent cu boala coronariană, accidentul vascular cerebral şi mai recent cu ateroscleroza subclinică. Obiective: Am studiat posibila relaţie dintre prezenţa aterosclerozei la un anumit nivel: cardiac, carotidian sau la nivelul membrelor inferioare, evidenţiată ecocardiografic şi modificările parodontale evaluate prin indici parodontali.

Material şi metodă: Am realizat un studiu retrospectiv de tip caz – control pe un număr de 144 de subiecţi - împărţiţi în două loturi, fiecare dintre acestea cuprinzând un număr de 72 subiecţi: un lot cu persoane ce prezentau această afecţiune (lotul de cazuri – denumit lotul A) şi un lot reprezentat de persoane indemne de afectarea aterosclerotică (lotul martor – lotul B). Subiecţii bărbaţi şi femei au fost împărţiţi în trei categorii de vârstă: între 40-55 ani, 56-70 ani şi peste 70 ani, în cadrul fiecărei categorii de vârstă existând 24 de subiecţi. S-au determinat următorii parametri: numărul dinţilor cu pungi parodontale (PD>3mm), numărul total al dinţilor extraşi, indicele de sângerare gingivală (GBI), indicele de igienă orală (OHI), indicele de intensitate a cariei (DMF).

Rezultate: Toţi indicii parodontali au evidenţiat diferenţe semnificative statistic la lotului A comparativ cu lotul B în cadrul tuturor grupelor de vârstă. În schimb, în cazul indicelui DMF nu se evidenţiază diferenţe semnificative statistic între cele două loturi.

Concluzie:Am constatat faptul că la subiecţii cu afectare aterosclerotică clinică şi/sau subclinical indicii parodontali sunt modificaţi statistic semnificativ faţă de lotul martor, în timp ce indicele de carie nu diferă semnificativ. Studiul de faţă relevă astfel o asociere a afectării aterosclerotice cu boala parodontală, aceasta din urmă dovedindu-se în acest caz a fi un factor de risc pentru instalarea aterosclerozei.



 

Textul articolului este disponibil doar in limba engleza!
Cititi aici articolul in limba engleza.



Adresa de corespondenta:
Anca Ramona Wolf, Zalau, str. Gh. Doja, No. 3, Ap. 5, Tel. +40- 0744164351 Email: ramo197@yahoo.com